Te iubesc.

      Nu înţeleg cum tu, ca om cu raţiune,  poţi spune unei persoane ''te iubesc'' din prima zi. Chestia asta n-am înţeles-o niciodată, sincer. E cunoscut faptul că sentimentele apar după un timp mai îndelungat, două-trei luni (sau mai mult) să zicem, dar nu după o amărâtă de zi. Trebuie o anumită perioadă de cunoaştere în care să vezi dacă există  o conexiune atât fizică cât şi spirituală între cele două persoane. Trebuie să dai timp acelui ''te iubesc'' să însemne ceva. Trebuie să fie cuvintele prin care să-ţi exprimi cele mai sincere şi profunde sentimente, cuvintele prin care să promiţi că vei fi prezent la bine şi la rău, că vei iubi neîncetat mult timp de acum încolo, că vei arăta respect şi înţelegere în orice moment şi că ai o încredere oarbă în persoana căreia i le-ai spus, şi care speri ca la rândul ei să te trateze cu aceeaşi doză de respect, iubire şi înţelegere.
      Cuvintele ''Te iubesc'' au devenit lipsite de sens deoarece mulţi confundă iubirea cu atracţia fizică, mulţi o spun doar pentru că celălalt a spus-o, mulţi o spun în speranţa de a întări o relaţie care deja se prăbuşeşte şi mulţi o spun doar pentru a obţine ceva în schimb (de cele mai multe ori, sex) .   
     Aveţi puţin respect de sine.
     Şi aveţi grijă ce, cui spuneţi.
     Cuvintele sunt cea mai periculoasă armă.

Poate o sa ma iubesti. Poate n-o sa mai vreau eu.

     Azi am trecut pe lângă băiatul după care eram practic disperată în urmă cu câţiva ani. Pe atunci, a reuşit să ofere inimii mele inocente, emoţii puternice şi stări continue de euforie. O grămadă de priviri aruncate pe furiş şi mult mai multe zâmbete m-au dus pe culmile plăcerii. Eram nebună după el. Desigur, cât eu trăiam cu speranţă şi îmi clădeam deşarte iluzii, el s-a cuplat cu o colegă de clasă. Stările mele de euforie s-au transformat rapid în stări de depresie. Efectiv plângeam în fiecare seară. Prostuţa de mine, de ce să plâng pentru ceva ce n-am avut niciodată?
     De atunci fiecare privire şi fiecare contact, oricât de neînsemnat aducea acte de gelozie şi ameninţări din partea colegei. Era o iubire imposibilă. Iar el, un ideal de neatins.
     Cu timpul, am trecut peste durerea provocată. Auzeam apoi de la prieteni că el întreba de mine. Asta nu declanşa în mine nici o emoţie, nu deschidea nici o portiţă din trecut...doar îmi făcea buzele să se contureze într-un zâmbet nostalgic.
  

Spre deosebire de ea...

Eu nu te-am cucerit cu fustiţe scurte şi decolteuri adânci. Eu te-am cucerit cu un zâmbet sincer şi plin de emoţii, cu priviri aruncate pe furiş şi cu glume nevinovate.

Eu nu încercam să mă îmbrac cât mai provocator ca să nu te uiţi doar tu, dar şi cei din jur. Te-am lăsat să te gândeşti, să-ţi imaginezi cum sunt înainte să te las să mă descoperi.

Eu nu mă ţineam de mână cu altul când îţi spuneam că ies cu prietenele. Vinovăţia mă apăsa chiar şi când purtam conversaţii nevinovate cu alt băiat.

Eu nu am încercat să-ţi menţin interesul prin poze cu mai multă piele decât haine. Eu te făceam să râzi, să tremuri de emoţie când împărtăşeam sentimentele puternice pe care ţi le port şi încercam să te fac să te simţi cât mai bine posibil.

Eu nu încercam să te fac gelos, în schimb, te făceam să te simţi cea mai importanta persoană din viaţa mea.

Eu nu te-am înşelat. Eu te-am iubit, cu fiecare bătaie de inimă.


Şi totuşi.... tu continuai să întorci capul după ea.

Mami.

Mami, de ce v-aţi certat? Nu sta jos. Mami, te rog, ridică-te. De ce plângi?
De ce e tata supărat? Împăcaţi-vă mami, nu-mi place să vă văd aşa.
Mami, unde e tati? de ce nu mai sună?
Azi n-am ieşit mami. Te-am aşteptat să vi de la lucru. Am făcut curat şi ţi-am făcut şi mâncare.
Nu mai fi supărata mami.
Mami unde pleci? Ştiu că am uitat să fac curat dar fac acum mami. M-am purtat urât? Am făcut ceva rău? Mami nu pleca, iartă-mă te rog...
Mami, cu cine mă laşi? Nu pleca. Vreau să rămâi.
Mami, te rog. O să fiu cuminte. O să fac tot ce-mi spui. Rămâi cu mine, mami.
Mami, ţi-am luat un cadou. Vino să ţi-l dau.
Uite ce mare sunt mami. Ia-mă cu tine mami, nu mai vreau să fiu singură.
Uite ce bine învăt mami. Vreau să fi mândră de mine.
Sunt singură mami. De ce nu vorbeşti cu mine? Mami, de ce nu răspunzi?
Sunt cea mai cuminte mami. Am nevoie de tine mami. Am nevoie de dragostea ta. Te rog, hai la mine.
Mami, unde eşti? Vreau acasă.
Mami, de ce-ai plecat? Ţi-am promis că o să fiu cuminte. Mami, de ce mă pedepseşti?
Mi-e dor de tine mami.

Dacă respiri tu, mă sufoc eu.

  

   Am promis că nu o să te las, nu o să te uit, că nu o să las pe nimeni să te uite.

   Când ai încetat să mai respiri, am început eu să respir pentru tine. Chiar dacă nu puteam respira nici pentru mine. Am încercat să te ţin în viaţă. Nu vroiam să te descompui în mii şi mii de amintiri peste care să se uite toţi cu o uşoară melancolie. Nu vroiam asta. Ceilalţi au uitat, dar eu nu. Încă-mi amintesc zâmbetul tău, căldura ta, sclipirea ochilor tăi, parfumul tău. 

   Mi-au spus că trebuie să merg mai departe, să las trecutul în urmă. Nu i-am ascultat. M-am ancorat în trecut şi am început să trăiesc prin amintiri. Şi îmi plăcea. Chiar dacă unele le mai schimbam, sau vroiam să le schimb. Cu gândul.

   Mi-am studiat greşelile. M-am studiat pe mine. M-am schimbat.

   Tu. Tu ai rămas la fel. Pentru mine. Ceilalţi te-au uitat. Au trecut peste. Mi-au zis să fac si eu la fel dar orgoliul e mai puternic decât nişte vorbe. Aşa credeam. Credeam că pot să te păstrez.

   Dar dacă respiri tu, mă sufoc eu.

   Încep şi eu să te uit. Mai întâi ochii, apoi bărbia, sprâncenele, buzele, culoarea părului... Te pierd. Am încetat să mai respir pentru tine şi am început să respir pentru mine. Am luat o gură mare de aer să umplu golul din mine.

Te-am lăsat să devii o amintire.

Într-un fel am recunoscut că ai plecat.

Cedare.

'Ştii cum e să nu fi înţeles?'
Momentul acela când, fiind puternică pentru prea mult timp, cedezi. Acel moment când toate lucrurile care te opreau din a zâmbi ies la suprafaţă prin vorbe. Acel moment când lacrimile încep să curgă în ciuda încercărilor tale de a le opri. Acel moment când realizezi că nu mai poţi lupta pe cont propriu. Acel moment când îţi dai seama că ai nevoie de ajutor.
Şi cum e când confidentul tău nu te înţelege, şi ca urmare nu-ţi poate da niciun sfat? Când te descompui bucaţică cu bucăţică şi îi prezinţi fiecare parte din tine. Când diseci fiecare trăire şi aproape eşti în stare să tai în carne vie ca să-i explici cum te simţi, iar el se uită la tine ca la un exerciţiu complicat de matematică.
N-ai fost destul de clară? Ai greşit? N-ai explicat bine? sau ai ales persoana greşită?
Oricât ar vrea să te ajute, acea persoană, nu va reuşi să înţeleagă prin ce treci. Nu va reuşi să-ţi coasă rănile.
Nu ai cum să te vindeci aşa.
'E ca şi când ai vorbi, doar că vorbele nu ajung la cineva, ci se pierd prin aer.'