Eşti atât de jalnic!
Felul cum stai intins pe jos, incapabil să te mişti sau
să te ridici. Refuzul tău de a lupta pentru a sta în viaţă e ceva deplorabil, ceva
ce ţine de un om slab, încuiat.
Îţi ridici ochii spre mine şi încerci să-mi comunici. Dar
nu poţi. De abia dacă reuşeşti să respiri. Mă priveşti cu ură şi dezgust. Mă
faci să râd. Ţi-ai făcut-o cu mâna ta. Eu doar am avut norocul să ajung înainte
să se termine "spectacolul". Stai întins într-o baltă de sănge cu un
cuţit în mână. Cum ai făcut asta? Eu te ştiam fricos. Privesc cum te lupţi acum să trăieşti. Cum te lupţi
pentru încă o gură din aerul asta infect. Cum te lupţi încercând să te ridici
de pe pământul râios.
Vedeam cum te lupţi fără ca măcar să-ţi cunoşti
adversarul. Tu eşti propriul tău advesar. Te luptai cu tine. Cea mai jalnică
luptă pe care am văzut-o în viaţa mea neînsemnată. Vedeam cum erai învins şi
cum cedai încet, încet. Vedeam cum ţi se tăia respiratia tot mai des. Vedeam
cum te uitai disperat din jur. Părea că nu mai cunoşti nimic. Vedeam cum ţi-ai
deschis gura pentru a mai trage aer în piept încă o dată dar n-ai putut. Vedeam
cum te afundai în propriul eşec. Vedeam cum faţa ţi se împietrea. Vedeam
regretul în ochii tăi.
E mai bine aşa.
Nimeni nu te-a iubit.
Nimeni nu te-a vrut. Ai fost un spin în coasta lor. A
tuturor.
