sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Eşti jalnic!



     

     Eşti atât de jalnic!
     Felul cum stai intins pe jos, incapabil să te mişti sau să te ridici. Refuzul tău de a lupta pentru a sta în viaţă e ceva deplorabil, ceva ce ţine de un om slab, încuiat.
     Îţi ridici ochii spre mine şi încerci să-mi comunici. Dar nu poţi. De abia dacă reuşeşti să respiri. Mă priveşti cu ură şi dezgust. Mă faci să râd. Ţi-ai făcut-o cu mâna ta. Eu doar am avut norocul să ajung înainte să se termine "spectacolul". Stai întins într-o baltă de sănge cu un cuţit în mână. Cum ai făcut asta? Eu te ştiam fricos. Privesc cum te lupţi acum să trăieşti. Cum te lupţi pentru încă o gură din aerul asta infect. Cum te lupţi încercând să te ridici de pe pământul râios.
    Vedeam cum te lupţi fără ca măcar să-ţi cunoşti adversarul. Tu eşti propriul tău advesar. Te luptai cu tine. Cea mai jalnică luptă pe care am văzut-o în viaţa mea neînsemnată. Vedeam cum erai învins şi cum cedai încet, încet. Vedeam cum ţi se tăia respiratia tot mai des. Vedeam cum te uitai disperat din jur. Părea că nu mai cunoşti nimic. Vedeam cum ţi-ai deschis gura pentru a mai trage aer în piept încă o dată dar n-ai putut. Vedeam cum te afundai în propriul eşec. Vedeam cum faţa ţi se împietrea. Vedeam regretul în ochii tăi.
   E mai bine aşa.
  Nimeni nu te-a iubit.
  Nimeni nu te-a vrut. Ai fost un spin în coasta lor. A tuturor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu