luni, 29 aprilie 2013

Mami.



Mami, de ce v-aţi certat? Nu sta jos. Mami, te rog, ridică-te. De ce plângi?
De ce e tata supărat? Împăcaţi-vă mami, nu-mi place să vă văd aşa.
Mami, unde e tati? de ce nu mai sună?
Azi n-am ieşit mami. Te-am aşteptat să vi de la lucru. Am făcut curat şi ţi-am făcut şi mâncare.
Nu mai fi supărata mami.
Mami unde pleci? Ştiu că am uitat să fac curat dar fac acum mami. M-am purtat urât? Am făcut ceva rău? Mami nu pleca, iartă-mă te rog...
Mami, cu cine mă laşi? Nu pleca. Vreau să rămâi.
Mami, te rog. O să fiu cuminte. O să fac tot ce-mi spui. Rămâi cu mine, mami.
Mami, ţi-am luat un cadou. Vino să ţi-l dau.
Uite ce mare sunt mami. Ia-mă cu tine mami, nu mai vreau să fiu singură.
Uite ce bine învăt mami. Vreau să fi mândră de mine.
Sunt singură mami. De ce nu vorbeşti cu mine? Mami, de ce nu răspunzi?
Sunt cea mai cuminte mami. Am nevoie de tine mami. Am nevoie de dragostea ta. Te rog, hai la mine.
Mami, unde eşti? Vreau acasă.
Mami, de ce-ai plecat? Ţi-am promis că o să fiu cuminte. Mami, de ce mă pedepseşti?
Mi-e dor de tine mami.

duminică, 14 aprilie 2013

Dacă respiri tu, mă sufoc eu.


  

   Am promis că nu o să te las, nu o să te uit, că nu o să las pe nimeni să te uite.
   Când ai încetat să mai respiri, am început eu să respir pentru tine. Chiar dacă nu puteam respira nici pentru mine. Am încercat să te ţin în viaţă. Nu vroiam să te descompui în mii şi mii de amintiri peste care să se uite toţi cu o uşoară melancolie. Nu vroiam asta. Ceilalţi au uitat, dar eu nu. Încă-mi amintesc zâmbetul tău, căldura ta, sclipirea ochilor tăi, parfumul tău. 
   Mi-au spus că trebuie să merg mai departe, să las trecutul în urmă. Nu i-am ascultat. M-am ancorat în trecut şi am început să trăiesc prin amintiri. Şi îmi plăcea. Chiar dacă unele le mai schimbam, sau vroiam să le schimb. Cu gândul.
   Mi-am studiat greşelile. M-am studiat pe mine. M-am schimbat.
   Tu. Tu ai rămas la fel. Pentru mine. Ceilalţi te-au uitat. Au trecut peste. Mi-au zis să fac si eu la fel dar orgoliul e mai puternic decât nişte vorbe. Aşa credeam. Credeam că pot să te păstrez.
   Dar dacă respiri tu, mă sufoc eu.
   Încep şi eu să te uit. Mai întâi ochii, apoi bărbia, sprâncenele, buzele, culoarea părului... Te pierd. Am încetat să mai respir pentru tine şi am început să respir pentru mine. Am luat o gură mare de aer să umplu golul din mine.
Te-am lăsat să devii o amintire.

Într-un fel am recunoscut că ai plecat.

Cedare.




'Ştii cum e să nu fi înţeles?'
Momentul acela când, fiind puternică pentru prea mult timp, cedezi. Acel moment când toate lucrurile care te opreau din a zâmbi ies la suprafaţă prin vorbe. Acel moment când lacrimile încep să curgă în ciuda încercărilor tale de a le opri. Acel moment când realizezi că nu mai poţi lupta pe cont propriu. Acel moment când îţi dai seama că ai nevoie de ajutor.
Şi cum e când confidentul tău nu te înţelege, şi ca urmare nu-ţi poate da niciun sfat? Când te descompui bucaţică cu bucăţică şi îi prezinţi fiecare parte din tine. Când diseci fiecare trăire şi aproape eşti în stare să tai în carne vie ca să-i explici cum te simţi, iar el se uită la tine ca la un exerciţiu complicat de matematică.
N-ai fost destul de clară? Ai greşit? N-ai explicat bine? sau ai ales persoana greşită?
Oricât ar vrea să te ajute, acea persoană, nu va reuşi să înţeleagă prin ce treci. Nu va reuşi să-ţi coasă rănile.
Nu ai cum să te vindeci aşa.
'E ca şi când ai vorbi, doar că vorbele nu ajung la cineva, ci se pierd prin aer.'